Pentru a citi articolul integral de Carla A. Wall, Kayla Smith, Frederick Shic, Bridgette Kelleher, Abigail Hogan, Elizabeth A. Will și Jane E. Roberts, faceți clic aici.  

Studiile care explorează periferia atenției sociale la persoanele care trăiesc cu FXS s-au bazat în mare măsură pe o metoda de urmărire a ochilor. Multe studii au utilizat acest instrument de evaluare pentru a stabili profilul atenției sociale la copiii cu FXS comparativ cu colegii lor neurotipici. Aceste studii au asociat, de asemenea, atenția socială vizuală măsurată prin urmărirea ochilor cu măsuri ale comportamentului social observabil, inclusiv caracteristici ale autismului, comportament adaptiv, naturalist

atenția socială și abilitățile de joc. 

Autorii subliniază faptul că metodele tradiționale de urmărire a ochilor ne pot ajuta doar parțial să înțelegem atenția socială vizuală la subiecții neurodiverși din două motive. În primul rând, deoarece atenția vizuală nu indexează în mod constant angajamentul cognitiv. În al doilea rând, aversiunea privirii a fost utilizată la persoanele neurodiverse ca o strategie de gestionare a sarcinii cognitive. Prin urmare, este foarte necesară o abordare multi-metodă. 

Autorii sugerează că combinarea acestei abordări tradiționale cu o metodă care implică monitorizarea activității cardiace poate fi răspunsul, deoarece există dovezi clare că indicii cardiaci ai reglării fiziologice contribuie la competența cognitivă și socială. Atenția susținută definită de ritmul cardiac (HRDSA) este o măsură fiziologică credibilă a atenției susținute, definită de o perioadă de scădere susținută a ritmului cardiac și a variabilității ritmului cardiac. Perioadele de atenție susținută sunt asociate cu implicarea cognitivă. Atunci când este asociat cu comportamente de observare a privirii, HRDSA combină măsurile comportamentale și fiziologice pentru a indexa angajamentul cognitiv alături de atenția vizuală, crescând validitatea în captarea stărilor de atenție vizuală susținută. 

În general, studiul a constatat că copiii cu FXS nu diferă de copiii neurotipici sau autiști în ceea ce privește atenția lor vizuală generală la scenele sociale. Autorii solicită ca studiile viitoare să exploreze posibilitatea de a combina măsurile fiziologice și comportamentale ale atenției, deoarece această practică poate fi deosebit de importantă pentru copiii neurodivergenți și cu dizabilități intelectuale care nu pot beneficia de metodele tradiționale de evaluare sau nu pot avea acces la acestea.